Electronic Arts – EA Play și E3 2017

0
433
Vizualizări

Electronic Arts a dezvăluit câteva detalii legate de prezența sa de anul acesta la mega evenimentul E3. Pe lângă aceste detalii referitoare la cea mai mare convenție de jocuri din lume, EA a confirmat și faptul că propriul eveniment – EA Play – se va desfășura anul acesta în perioada 10-12 iunie. Dat fiind faptul că cele două evenimente se vor suprapune, ambele începând de sâmbătă, 10 iunie, EA va deschide conferințele din cadrul evenimentului E3, după care își va îndrepta toată atenția către EA Play.

După prezentările celor de la EA, duminică, 11 iunie, vom avea parte de acțiune și din partea celor de la Microsoft și Bethesda. Cei de la Sony sunt așteptați să preia cuvântul în decursul zilei de 12 iunie, luni. De asemenea, în peisaj își vor face apariția și cei de la Ubisoft și Nintendo.

Electronic Arts Play 2017

Electronic ArtsEvenimentul EA Play de anul acesta va avea loc la Hollywood. Ediția trecută, acțiunea s-a desfășurat în Los Angeles, chiar lângă centrul de convenții în care se desfășura și E3.
Oamenii ce vor fi prezenți la EA Play 2017 vor avea oportunitatea de a juca Star Wars Battlefront 2, noul joc din seria Need For Speed, cât și câteva dintre jocurile sportive de anul acesta, precum Madden 18, FIFA 18 și NBA Live 18. De asemenea, sunt așteptate și câteva surprize, conform unui citat de pe un blog EA.

Participanții la eveniment vor avea șansa de a viziona portițe lungi de gameplay, competiții, cât și interviuri exclusive cu echipele de dezvoltare. Biletele pentru EA Play 2017 vor fi puse la vânzare începând cu data de 20 aprilie, ora 9:00 PT / 12 PM ET.

Care sunt așteptările tale referitor la prezența EA-ului la E3? Ce părere ai despre noile titluri EA? Împărtășește gândurile tale intr-un comentariu mai jos!

LASĂ UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here