Primele detalii și imagini din „Code Vein” – succesorul spiritual al Seriei Souls

1
1426
Vizualizări
Primele imagini din jocul Code Vein

La numai câteva zile de la lansarea „teaser trailerului” sângeros al jocului Code Vein, Bandai Namco revine cu primele detalii despre noul său proiect. După cum a fost anunțat și oficial, Code Vein este un action RPG post-apocalptic, cu influente anime. Acest proiect ambitios, condus de echipa jocului God Eater – Keita Iizuka (producător), Hiroshi Yoshimura (director), și Yusuke Tomizawa (project lead) – va fi lansat în anul 2018.

Înainte să trecem la detaliile despre Code Vein, îți propun să (re)vizionăm trailerul, intitulat sugestiv #PrepareToDine. 

Tot ce trebuie să știi despre Code Vein

1. Gameplay

Teaser trailerul este impresionant, însă efortul artistic depus pentru realizarea lui m-a făcut să cred că, în această formă, Code Vein nu poate oferi mai mult de 8 ore de gameplay  (sau că grafica reală a jocului va fi cu mult diferită față de imaginea din trailer). Aceasta presupunere a fost confirmată odată cu publicarea primelor imagini din joc:

Primele imagini din jocul Code Vein
Stilul grafic, numele, și elementele tehnologice mă duc cu gândul la anime-ul Code Geass (personajul din această imagine seamănă izbitor de mult cu Lelouch) – sursă imagini: Polygon

Cu toate că grafica jocului este un strigăt îndepărtat față de trailer, gameplay-ul pare interesant și va fi cu siguranță familiar fanilor Dark Souls și Bloodborne:

  • LOST (asemănător conceptului de Hollow din Dark Souls) – Atunci când rezerva de sânge a Revenantului este epuizată, acesta își pierde umanitatea și se transformă într-un monstru a cărui unic scop este să-și potolească setea de sânge;
  • BLOOD VEILS (asemănător conceptului de Blood echoes în Bloodborne, sau Souls în Dark Souls) – Revenanții utilizează blood veils pentru a suge sângele inamicilor. Spre deosebire de blood echoes sau souls care reprezintă o formă de currency, blood veils au formă fizică (sunt parte din îmbrăcăminte, armură, etc.) și se transformă în măști;
  • ARMELE REVENANȚILOR  și în Code Vein există o multitudine de arme, potrivite mai multor stiluri de combat. Jucătorii pot alege halebarde, săbii, baionete, sau alte arme cu move-seturi speciale. Combinând armele cu blood veils, îți poți crea propriul stil de combat.
  • DARURILE reprezintă abilitățile speciale ale Revenanților. Acestea se manifestă în bătălii, atunci când este absorbit sângele inamicilor. Darurile au numeroase efecte benefice, cum ar fi atacuri directe, scuturi etc, și sunt vitale pentru înfrângerea inamicilor puternici.

2. Poveste

Narațiunea oficială a jocului, conform Bandai Namco:

„În viitorul nu prea indepărtat, un dezastru misterios aduce lumea în colaps. Turnurile Zgârie Nori, odată simboluri de prosperitate, au devenit acum mormintele umanității, răpusă de Spinii Judecății. În centrul acestei distrugeri se află o societate ascunsă de Revenanți, numită VEIN. În acest ultim bastion al omenirii, oamenii binecuvântați cu puteri supranaturale luptă pentru supraviețuire.”

Tot din narativul oficial aflăm și faptul că aceste daruri vin cu un preț – amintirile și o sete incontrolabilă pentru sânge. „Abandonați-vă setei de sânge și riscați să deveniti unul dintre spiritele pierdute, diabolice, și lipsite de umanitate.” Așadar, jucătorii trebuie să se aventureze din fortăreața societății pentru a-și recupera amintirile și a evada din coșmarul realității. Cu ajutorul mașinăriilor numite Blood Veils, jucătorii vor colecționa sângele inamicilor, acesta putând fi folosit pentru a dezvolta abilități, debloca noi puteri și obține noi arme.

Personaj Code Vein - Blood Veils
Bineințeles, sângele poate fi folosit si pentru a transforma această fată drăgută…
Personaj Code Vein - Blood Veils
…într-o mașinărie de ucis.

3. Universul Code Vein

După cum putem observa din screenshoturi și din narațiune, orașele oamenilor au căzut în ruină. Clădirile căzute creează mediul perfect pentru atacuri surpriză și ambuscade (tipice jocurilor din seria Souls). Observăm că există și un sistem de peșteri subterane, străpunse de Spinii Judecății. Această structură subterană, odată o oază a umanității, a fost redusă la un cuib de suflete pierdute (LOST). Ce monștri ne așteaptă?

„Într-o lume închisă, unde mii de suflete pierdute rătăcesc, iar miasma ce stimulează setea de sânge se răspândește, căutarea pentru adevăr și sânge începe. Există, oare, o ieșire din acest coșmar?” 

pesteri subterane Code Vein

4. Buddy System

Code Vein permite jucătorilor să exploreze universul post-apocaliptic cu un prieten. Din punctul meu de vedere, acesta este unul dintre marile plusuri față de jocurile din seria Souls (deși nu îmi este 100% clar cum va funcționa). Prietenii cu care alegi să explorezi lumea îți vor oferi sprijin pentru a putea depăși situații disperate. Aparent, acest sistem de explorare a jocului are legătură și cu povestea principală. Nu pot decât să speculez că deciziile pe care le vei lua în joc, precum și însoțitorii pe care îi alegi, vor permite explorarea mai multor fire narative.

Pentru mai multe detalii despre Code Vein, te invit să vizitezi site-ul oficial sau să dai follow contului de Twitter CODE_VEIN.

Cam atât pentru moment. Ce părere ai despre acest joc? Spune-ne în comentarii!

Articolul precedentUpdate masiv pentru matchmaking-ul din Dota 2!
Articolul următorOutlast se întoarce dintre cei morţi
Ma joc pe calculator de la 7 ani. Pana la 18 ani am considerat gamingul un job full-time. Din pacate, acum chiar am un job full-time si nu mă pot juca cât mi-aș dori. Totuși, îmi place să scriu recenzii și să fac parelele între jocuri. În materie de jocuri înclin către RPGurile foarte grele, tip Hack and Slash (DS3, BloodBorne, Nioh, DMC, etc.). Dacă vrei să mă vezi cum dau fail, poți să mă urmărești pe Twitch.
DISTRIBUIE

1 COMENTARIU

  1. So amazing! Ever since I saw Parker J do short films acouple years ago, I wanted one. Now we have one of our own. It’s such a unique style…Your very talented, You captured our pecsonalities,Romanre, and the most important day of our lives so much better than anyone else could have done! It’s been a pleasure getting to know you through it all Joey! Thanks!!!!

LASĂ UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here