Update masiv pentru matchmaking-ul din Dota 2!

0
1065
Vizualizări
Update

Aseară a fost lansat un nou update pentru Dota 2 care aduce schimbări majore legate de sistemul de matchmaking. Pentru a îmbunătăți experiența jucătorilor, a fost reintrodus modul Solo Queue, s-a adăugat opțiunea și totodată obligația de a seta un număr de telefon personal pentru contul de Dota 2 și altele ce urmează să fie prezentate mai jos.

Un sistem de matchmaking de calitate este unul dintre factorii importanți ai unei sesiuni de Dota, iar schimbările aduse recent vor rezolva multe dintre problemele prezente în acest moment.

Înregistrarea unui număr de telefon personal pe contul de Dota 2

Prima schimbare majoră a acestui update este faptul că jucătorii vor fi obligați să își înregistreze numerele personale de telefon pe conturile de Dota 2 pentru a putea juca în continuare meciuri Ranked.

Jucătorii ce folosesc conturi multiple de Dota au tendința de a înrăutăți experiența jocului la orice nivel. Așadar, cu această nouă obligație, se speră la diminuarea numărului de jucători ce au un astfel de comportament distructiv. Forțând jucătorii de Dota să își folosească contul principal, efecte pozitive vor fi vizibile în sistemele de matchmaking Ranked, dar și Unranked.

Va exista o perioadă de două săptămâni în care jucătorii își pot înregistra numerele de telefon pe conturile de Dota. Începând cu 4 mai, conturile ce nu vor avea numere de telefon înregistrate vor pierde posibilitatea de a juca meciuri Ranked. Dacă un număr de telefon este eliminat de pe un cont de Dota, un alt număr poate fi adăugat, însă, va trebui așteptat aproximativ trei luni de zile ca numărul folosit și eliminat să redevină disponibil. Această perioadă de așteptare previne utilizarea aceluiași număr de telefon pe conturi multiple.

Schimbări în sistemul Solo Queue

Odată cu revenirea modului Solo Queue, jucătorii ce se avântă singuri în lupta pentru MMR vor avea posibilitatea de a alege să joace doar cu alți jucători singuri. Orice jucător ce va alege această opțiune va pica întotdeauna într-un lobby format din zece jucători individuali.

Schimbări în sistemul de Party

Începând cu aplicarea noului update, dacă solo MMR-ul unui jucător este mai mare decât cel de party, în momentul în care va intra în matchmaking i se va atribui un MMR mai mare. Practic, se vor căuta ca inamici alți jucători cu MMR situat între cele două valori, Solo și Party.

Aparent, s-a observat faptul că atunci când un jucator intră într-un meci de Party și acesta deține un Solo MMR considerabil mai mare decât cel de Party, meciul are tendința de a deveni dezechilibrat, rezultând într-o experiență nu tocmai plăcută pentru ambele echipe.

Aceste noi modificări doresc să echilibreze în totalitate meciurile de Party pentru că, deși sunt șanse egale de câștig, meciurile nu sunt neapărat competitive.

Schimbări generale de matchmaking

Noul update include de asemenea și alte modificări generale în legătură cu matchmaking-ul, pentru a îmbunătăți experiența jucătorilor din sesiunile de Dota 2.

În primul rând, jucătorii ce vor fi marcați pentru meciurile de prioritate redusă vor primi totodată și ban temporar pentru meciurile Ranked. Perioada de penalizare pornește de la câteva ore, însă, poate crește până la patru zile pentru cei ce sunt marcați frecvent pentru meciurile de prioritate redusă.

A fost adăugat un nou sistem de detecție împotriva celor ce strică jocurile intenționat prin feed. Deși este apreciat și binevenit orice stil de joc aplicat de către jucătorii de Dota, în cazul în care jocul este afectat într-o manieră nefirească, responsabilii vor fi penalizați mai dur.

Un nou sistem de detecție a fost adăugat și împotriva celor ce fac botting, iar acest ultim update a adus la penalizarea unui număr impresionat de conturi de botting.

Schimbări pentru regiuni

Meciurile Ranked nu vor mai fi disponibile în Africa de Sud, India și Dubai.

Sursă: http://blog.dota2.com

 

LASĂ UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here